CONCURS DE AFIŞE

Vezi AFIȘELE

 

 

            Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad în parteneriat cu SC Ascent Group SRL te invită să iei parte la un concurs de afişe intitulat „Ce mă fac când o sa fiu MARE?” organizat pentru liceele şi universităţile din judeţul Arad, în cadrul proiectului „O carieră pentru viaţa ta! Oportunităţi de carieră prin consiliere şi orientare profesională”.

 

De ce să participi?

Ø      Pentru că te ajută să iţi descoperi vocaţia şi să îţi alegi cariera
Ø      Pentru că munca ta va fi răsplătită – cele mai bune 10 afişe vor fi premiate
Ø      Pentru că ai ocazia să concurezi cu colegii tăi din alte licee şi facultăţi arădene

 

Ce trebuie să faci?

Ø    să alegi o profesie din domeniile ştiinţelor educaţionale, psihologiei, educaţiei fizice şi sportului care ar putea fi: manager şi administrator al instituţiilor educaţionale, asistent psihopedagogic şi social, consilier, psihoterapeut, asistent psihologic, manager al resurselor umane în organizaţii, advertising şi publicitate, profesor, antrenor, fizioterapeut.
Ø      să găseşti ideea/ conceptul/ mesajul care exprimă cel mai bine această profesie
Ø      să exprimi în formă grafică – afiş format A4 această idee/ concept/ mesaj
Ø să trimiţi afişul în format electronic – pdf, jpeg, tiff, etc la adresa de e-mail This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. 
Ø      să votaţi, tu şi prietenii tăi, acest afiş pe site-ul carpevita.uvvg.ro

 

Ø   să participi la festivitatea de premiere care va avea loc în cadrul Zilelor Porţilor Deschise, vineri, 20 martie 2015 în cadrul Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi  Educaţie Fizică şi Sport, B-dul Praporgescu, nr. 1-3.